O motivație mai înaltă pentru o relație!
Pentru ce ne dorim un partener? În primul rând ca să nu mai fim singuri, să avem o familie, nu? În al doilea rând, să avem cu cine împărți bucuriile și necazurile, să fim împreună “la bine și la greu”, nu? Dar toate aceste motive pot ele să ne asigure o relație sigură, puternică și armonioasă, pe termen lung?
Există oare o cauză mai înălțătoare pentru a avea o relație?
În circumstanțe corecte, unirea fizică dintre un bărbat și o femeie poate să devină un lucru foarte înalt, un act de creație și mai înalt. Circumstanțele corecte se referă la a dezvolta moduri de gândire nobile.
Și care sunt aceste gânduri? Înainte de toate, sentimente de iubire și respect între tine și partener. E ceva ce poate vedea oricine trece prin viața asta. Intimitatea fizică dintre doi oameni care nu au și o mare grijă fiecare pentru fericirea celuilalt devine mai mult sau mai puțin o luptă în care fiecare partener cere senzații, dovezi, eforturi de la celălalt, încercând doar să-și satisfacă nevoile proprii.
Cea mai profundă dintre toate emoțiile umane e pur și simplu să-ți pese dacă altcineva e fericit sau nu. Așa că parteneri ideali – partenerii care pot să transforme intimitatea în cel mai înalt act de creație – sunt cei care se iubesc cu adevărat.
Scopul uniunii într-un parteneriat de viață trebuie să fie o uniune mai înaltă: trebuie să o facem pentru lume, pentru copiii lumii.
În aceeași ordine de idei, facem acum referire și la instinctul sexual care este, fără îndoială, una dintre cele mai puternice forțe ale psihicului uman. Însă, ca toate forțele puternice – cum e, de exemplu focul, care-ți poate găti mâncarea sau arde casa – şi libidoul uman poate fi canalizat pentru un bine măreț.
Sexul, ca și focul, poate fi văzut din două perspective: ca o forță distructivă și coruptă, când e practicat fără iubire și bunătate sau ca un creuzet pentru înălțarea spiritului uman.
Trebuie, așadar să plantam semințe pentru a experimenta partea înălțătoare a relației fizice; un mod ușor în care puteți face asta este să vă gândiți la feluri prin care voi, amândoi, dacă inimile vi s-ar apropia prin apropierea trupurilor, ați putea să-i ajutați pe alții mai mult decât fiecare ar putea vreodată să-i ajute singur.
Intimitatea vă va aduce invariabil mai aproape unul de celălalt iar împreună puteți realiza mai mult. Planificați în mod conștient lucruri pe care le puteți face împreună pentru a-i ajuta pe ceilalți. Un exemplu bun ar fi să mergeți împreună să vizitați o bătrânică singură, pentru a planta semințe care să vă țină strâns apropiați. Sau să vă implicați în cauze cu persoane dezavantajate din punct de vedere social, material, fizic. Sau să construiți împreună un business prin care să puteți aduce valoare și prosperitate în viețile celor implicați (clienți, salariați, colegi, furnizori) și comunității din care faceți parte.
Împreună puteți face mai mult.
Iar toate aceste lucruri pe care să le facem în cuplu pentru binele lumii întregi, ne va aduce fericirea de lungă durată și împlinirea sufletească.
Deși fiecare are modul său de a găsi fericirea în cuplu, există principii generale de a cultiva fericirea. Budiștii spun că principalele două motive de fericire sunt:
- Dorința de a oferi fericire celorlalți, ceea ce ei numesc dragoste
- Dorința de a-i elibera pe ceilalți de nemulțumire sau suferință, ceea ce ei numesc compasiune
Aceste două sentimente, practicate și duse la nivele superioare, se contopesc și devin un singur sentiment nobil, care în budism se numește Bodhicitta.
Principalul mod în care putem să exersăm aceste 2 sentimente sublime este de a trece de la centrarea pe sine la centrarea pe alții. Și aici apare un paradox: cu cât ne concentrăm mai mult gândurile asupra binelui celorlalți, cu atât mai fericiți devenim. Dar primii care beneficiază de asta suntem noi înșine. Iar asta se traduce prin a fi egoist în mod înțelept.
Una dintre metodele de practică prin care putem să ne dezvoltăm compasiunea/empatia fată de celălalt este înlocuirea de sine cu celălalt și are trei etape de substituire.
Prima etapă în această practică este de a ne folosi de ochii celorlalți.
Dacă vrem să ne antrenăm în a ne dezvolta compasiunea, va trebui să le dăm oamenilor ceea ce își doresc, ca să le fie lor bine. Dar mai întâi, trebuie să știm ce își doresc.
Majoritatea oamenilor privesc la ceea ce ei vor. Dacă ei vor mâncare, le vom oferi mâncare, dacă vor apă le vom oferi apă. Deci prima etapă de antrenament este să ne punem în locul celorlalți, adică să le urmărim privirile. Dacă privirile lor se opresc la mâncarea de pe masă, atunci o vom oferi lor. Dacă se opresc pe alt lucru, atunci îl vom oferi pe acela. Cu alte cuvinte ne vom lăsa conduși de privirile lor.
Dacă dansați în grup și vedeți pe cineva stând deoparte, dorind şi el să danseze, dar poate este rușinos sau poate altceva îl oprește, mergeți la el şi invitaţi-l la dans.
Poate vi se pare că această tehnică este mediocră, dar ea este foarte avansată datorită nivelului ridicat de a dărui, de a investi în practica generozității.
A doua etapă, care este ceva mai avansată, este de a mă pune în locul celuilalt.
În această etapă nu căutăm să înțelegem ceea ce vor ceilalți şi să le dăruim, ci să preferăm ceea ce ei preferă.
De exemplu, dacă trebuie pusă muzică și eu o am muzica mea preferată, dar știu că ceilalți doresc să asculte alte melodii, voi pune ceea ce ei preferă. Dacă îmi place să fie geamul deschis iar celuilalt îi place să fie închis, îi voi da lui întâietate.
Cu cât vom practica mai mult, compasiunea va creste, și în timp ea va deveni o a doua natură a noastră și vom fi cu mult mai fericiți.
În această etapă, care este mai avansată decât prima, am dat prioritate dorinței celuilalt față de dorința noastră.
În Budism se zice că un sfânt este acea persoană care pune nevoile altora înaintea propriilor nevoi
A treia etapă este de a estompa linia despărțitoare dintre mine și celălalt.
Diferențierea pe care o facem în mintea noastră între mine și celălalt este artificială. Întotdeauna am trăit așa, de aceea suntem obișnuiți să vedem lucrurile separate.
Multe dintre neplăcerile vieții se datorează atașamentului nostru fată de „eu” și de „al meu”.
Un mod de a practica această etapă este de a estompa linia despărțitoare între mine și ceilalți, să-i introducem într-un cerc. Ca și când ne-am imagina un cerc în jurul nostru unde îi introducem pe toți în el. Acest mod poate fi mai ușor de făcut, pentru că oamenii sunt atașați de ego-ul lor. De aceea spunem că nu este nici o problemă să rămânem cu egoul nostru, doar să-l “umflăm” într-un mod pozitiv, adică să-i introducem pe toți în el.
Părinții fac acest lucru în mod natural cu copiii mici. Mamele în permanență fac acest lucru cu pruncii lor. Ele învăță să asculte ce dorește copilul și să-i satisfacă necesitățile. Mamele de multe ori preferă ceea ce copilul vrea, cu toate că ele și-ar dori poate cu totul altceva – nu ies să danseze, de exemplu, ca să rămână acasă cu bebelușul. Toate acestea par firești, ca venind din instinct. Și animalele fac la fel.
Înțelepciunea este de a nu reduce metoda doar la copiii noștri biologici, ci să o extindem încet, încet și la celelalte persoane din viața noastră, începând chiar cu partenerul.
Și deci, cine sunt aceia care se iubesc cu adevărat? Sunt cei care au dorința de a-l face pe celălalt fericit cu adevărat, de a-i dărui celuilalt, tot ceea ce este mai bun și în mod necondiționat. În această iubire nu există ego. Sunt cei care doresc din tot sufletul să preia asupra lor suferința partenerului și să-i pună în loc tot toată fericirea din lume. Sunt cei care își extind limitele ego-ului pentru a-l include pe celălalt în cercul lor, în limitele pielii lor. În acest loc nu mai există “eu” și „al meu” ci există doar „noi” și „al nostru”.
Și începând astfel, cu această atitudine de a-i face pe ceilalți fericiți, putem să extindem limitele cercului personal și la celelalte ființe din jurul nostru, din comunitatea noastră… și de ce nu la lumea întreagă. Cu toți putem fi Superman şi Wonder Woman și să salvăm lumea prin a-i face pe toți fericiți.
Resurse
„Karma Iubirii” – Geshe Michael Roach
„Curs Tong Len” – Gabriela Bălan
„Pisica lui Dalai Lama” – David Michie