În articolul precedent am vorbit despre comunicare, ca fiind cea mai mare provocare din relațiile noastre.
Am identificat două aspecte al procesului de comunicare și anume:
- Comunicarea în sens activ – este atunci când vorbim efectiv, transmitem informații celuilalt.
2. Comunicarea în sens pasiv – este acea atitudine când nu vrem să comunicăm.
În prima categorie am inclus următoarele situații provocatoare:
- Criticismul în cuplu
- Partenerul vorbește 90% din timp și te întrerupe
- Partenerul, din nu știi ce motive, preferă să comunice țipând
- Nu te cerți cu partenerul, dar vă aruncați răutăți pe tot parcursul zilei
În a doua categorie am inclus următoarele cazuri:
- Indiferența în cuplu
- Partenerul te pune pe modul ”ignoră”
- Partenerul ignoră toate sugestiile pe care le faci
- Vrei să stai cu partenerul într-o tăcere confortabilă dar crede că nu te interesează persoana lui/ei
Apoi am vorbit și despre câteva semințe pe care să le plantezi pentru a elimina aceste atitudini provocatoare de comunicare din partea partenerului.
În urmă cu o zi, mi-a venit ideea să mă întreb: dar oare ce este de fapt comunicarea? Toți comunicăm, dar oare cum poate fi definit acest proces având în vedere că sunt atâtea nuanțe, aspecte, moduri în care putem face asta?
Mi-au venit în minte scurte răspunsuri de genul: transmiterea unor informații către un interlocutor, folosirea limbii și a limbajului, limbajul verbal, non verbal și para-verbal.
Apoi am întrebat pe dl. Google ce părere are el despre comunicare și mi-au apărut multe articole din care am extras scurte definiții cum ar fi:
Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puțin două persoane.
Comunicarea umană este relația dintre oameni și se construiește cu emoții, sentimente, atitudini și interese.
Comunicarea este considerată piatra de temelie în lumea psihologilor, întrucât fără ea, nu se poate construi o relație de orice tip.
Comunicarea este un element fundamental al existenței umane.
Comunicarea construiește relațiile, legăturile dintre noi.
Comunicarea este înțeleasă ca și constituire de relații interpersonale.
DEX-ul zice și el cam așa:
COMUNICÁRE, comunicări, s. f. Acțiunea de a comunica și rezultatul ei. 1. Înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură.
După cum se vede, majoritatea definițiilor citate, nu se referă deloc la un proces fizic – cel în care deschidem gura, folosim organul numit limbă și utilizăm un limbaj pentru a comunica informații.
Mai toate aceste enunțuri includ relațiile în definiția procesului de comunicare. În sensul că ea este premisa procesului de construire a relațiilor interpersonale. Oare de ce? Oare de ce comunicarea și limbajul sunt strâns legate de existența noastră ca oameni, ca societate? Pentru că ființele umane și comunicarea sunt interdependente. Ele sunt părțile intrinseci ale relațiilor interumane. O relație nu poate fi definită în absența oamenilor și comunicării dintre ei.
Și este foarte logic să fie așa. Pentru că tot ceea ce experimentăm în relațiile noastre, vine din modul în care îi tratăm pe ceilalți. Totul, fără nici o excepție!
Și dacă este adevărat acest fapt, atunci putem defini foarte simplu comunicarea ca fiind modul în care îi tratăm pe ceilalți.
COMUNICARE = MODUL ÎN CARE ÎI TRATĂM PE CEILALȚI
Iar modul în care îi tratăm pe ceilalți înseamnă că facem asta pe trei direcții: prin acțiuni, prin vorbe și prin gânduri. În sistemul semințelor, toate aceste 3 componente ale comportamentului nostru față de alții se numesc semințe sau tipare mentale. Asta înseamnă că ori de câte ori noi facem o acțiune, spunem un cuvânt sau avem un gând, în fluxul nostru de conștiință de imprimă un tipar mental sau o sămânță care va rodi mai târziu printr-un rezultat care întotdeauna este similar cu sămânța. La fel ca în natură. Pui în pământ o sămânță de pepene, întotdeauna va ieși un pepene. Nu te poți aștepta să iasă o lămâie, nu?
Dacă noi obișnuim să țipăm la copii noștri sau la părinți sau colegi, în mintea noastră se întipărește acest tipar care va rodi mai târziu sub forma unui partener/soț care va țipa la noi fără nici un motiv, fără ca noi să fi făcut nimic. Dar noi uităm că am țipat săptămâna trecută la copii sau poate ignorăm comportamentul nostru și sperăm ca el să nu aibă niciun rezultat.
Sistemul Semințelor spune că absolut orice gând, orice vorba sau orice acțiune – oricât de mici ar fi ele, chiar și atunci când nu vede nimeni – sunt toate înregistrate în fluxul nostru de conștiință.
Toate gândurile, vorbele și acțiunile noastre plantează semințe care ne creează realitatea pe care o trăim. În esență, ar trebui să fim atenți la TOT ce gândim, la TOT ce spunem și la TOT ce facem.
Sunt mii de gânduri, vorbe și acțiuni prin care putem planta. Oare cum putem fi atenți/atente la toate?
Vestea bună e ca 90% din aceste mii de semințe pe care le putem planta pot fi împărțite în 10 categorii. Cele 10 categorii – pe care le-am numit 10 fapte bune sau 10 moduri în care să ne purtăm cu ceilalți – sunt următoarele:
Semințe pe care le plantezi prin acțiuni
- Protejează viața
- Respectă bunurile/proprietatea celorlalți
- Respectă relațiile celorlalți
Semințe pe care le plantezi prin vorbe
- Spune adevărul
- Adu oamenii împreună
- Vorbește cu blândețe
- Vorbește cu sens
Semințe pe care le plantezi prin gânduri
- Bucură-te pentru succesul celorlalți
- Să ai compasiune pentru necazurile celorlalți
- Să înțelegi cum funcționează realitatea
Deci, pentru a planta o sămânță ai nevoie întotdeauna de altcineva. Ceilalți oameni sunt solul în care ne plantăm semințele. Ideea că putem planta semințe fără alte persoane e la fel de absurdă ca ideea că putem planta un pepene în aer, sus, în fața noastră.
Și fie că noi conștientizăm sau nu, plantăm semințe în fiecare fracțiune de secundă.
La fel cum oamenii reprezintă solul în care noi ne plantăm semințele, tot astfel, ei sunt și oglinda noastră. Orice provocare pe care o avem în relațiile noastre reprezintă un prieten bun. Deoarece ne arată ce avem de făcut. Nu e nevoie să mergem la cursuri, la terapeuți, nu e nevoie nici măcar să vorbim cu persoanele care ne provoacă. Trebuie să aplicăm doar un principiu simplu:
Dacă ți se întâmplă ceva,
Ce nu-ți place,
Nu mai fă asta altora.
Acest lucru a fost spus acum mai bine de 600 ani de către un mare înțelept, Jey Rinpoche (1357-1419, Învățătorul primului Dalai Lama).
Acesta este un principiu logic, simplu de înțeles și funcționează de fiecare dată când îl aplicăm. Integrarea lui în viața de zi cu zi este un proces complex și delicat, dar odată testat pe o mică provocare în relații, ne poate asigura motivația de a-l extinde la toate provocările cu care ne confruntăm.
Conform principiului ”Decât să spui ceva care nu aduce valoare, mai bine nu spui nimic”, sunt curioasă dacă acest articol ți-a adus valoare. Dacă da, trimite-mi, te rog, un răspuns în care să-mi spui o singură idee, cea mai puternică, pe care tu ai reținut-o din acest material.
Te invit de asemenea și pe pagina de Facebook ”Relații împlinite” să ne lași un comentariu cu o idee despre ce înseamnă comunicare în opinia ta.
