Interviu cu Florin Păsat
Florin Păsat este soţ, tată, antreprenor, speaker, autorul cărţii „WOW! Noul ghid ca să trăieşti acum o viaţă abundenta şi împlinită”.
Totodată, Florin este și Business & Life coach –iar prin programele sale de coaching, oferă oamenilor cele mai simple şi mai eficiente tehnici prin care să aibă o viaţă abundentă şi împlinită.
LS – Bună, Florin! Îţi multumesc pentru că ai acceptat provocarea să vorbim despre un subiect pe care eu îl consider mai sensibil decât celelalte discuţii despre bani şi dezvoltare personală. Bine ai venit! 🙂
FP – Şi eu îţi multumesc pentru invitaţie şi pentru oportunitatea de a-i ajuta pe cei cărora tu le dai această informaţie, ca să poată trece la nivelul următor în relaţiile lor.
LS – Păi… atunci hai să începem cu întrebările! 🙂
În toată “industria” dezvoltării personale se vorbeşte de cele 3 planuri ce trebuie asigurate pentru o viaţă fericită: planul financiar, planul relaţional, planul sănătăţii.
În opinia ta, există o ierarhie între ele? Este una mai importantă decât celelalte două? Sau este una care le generează (contribuie) la dezvoltarea celorlalte 2 planuri?
FP – La început am crezut că din aceste 3 domenii: bani, relaţii, sănătate – banii sunt cei mai importanţi dar pe măsură ce am crescut… mi–a crescut înţelepciunea 🙂 – ca să zic aşa – mi-am dat seama că toate cele 3 domenii sunt importante şi pot fi considerate ca picioarele de la o masă cu 3 picioare. Ce înseamna asta? Sunt persoane care au foarte mulţi bani, mii, zeci, milioane de euro dar au plătit pentru acesti bani cu relaţiile sau cu sănătatea… şi am cunoscut persoane cu foarte mulţi bani în cont care aveau şi o relaţie împlinită dar mai aveau un pic şi cădeau în depresie. Şi atunci, care e rostul de a avea bani în cont şi a nu putea să te bucuri de viaţă?
Pe de altă parte, sunt persoane – de obicei cele fără bani – care spun că iubirea e totul, că dragostea e foarte importantă.
Sunt de acord că dragostea e importantă iar atunci când sunt plecat prin ţară ca să susţin seminariile şi workshopurile „Atrage Abundenţa”, îmi sun soţia sau, dacă sunt împreuna cu soţia mea, o sunăm pe fiica noastră să vedem ce face… iar la finalul lunii vine factura pentru telefon. Acum… eu nu pot plăti factura de la telefon cu dragoste şi cu îmbrăţisări după cum nu pot să îmi plătesc nici benzina pentru maşină cu îmbrăţişări.
E ok să îţi iubeşti familia dar dacă nu ai bani ca să asiguri familiei un standard de viaţă ridicat, nu ai bani ca să îţi asiguri o sănătate corespunzătoare, foarte curând vei deveni o povară pentru familia ta.
Pe de alta parte, de-a lungul timpului, am vorbit în faţa a peste 20.000 de oameni şi nu am întâlnit nicio persoană care să spună: sunt sănătoasă, nu am o relaţie şi nu am nici bani dar sunt foarte fericită. Şi atunci… cele 3 domenii sunt la fel de importante. Acum apare întrebarea: cu care domeniu să încep să lucrez prima dată? Încep să lucrez la bani? Încep să lucrez la relaţii? Încep să lucrez la sănătate?
Cred că e mai puţin important. Important este ca pe măsură ce lucrezi la un domeniu, să nu uiţi şi de celelalte şi să le construieşti pe toate în paralel.
LS – Afirmi foarte des în seminariile tale că cea mai rapidă cale de evoluţie este în cuplu. Poţi să îmi spui ce înseamnă în mod concret acest lucru?
FP – Sigur că da. În primul rând, nimeni nu a evoluat de unul singur. Ca să evoluezi ai nevoie de provocări, ai nevoie de solicitări. Dacă nu este cineva în exterior care să îţi arate care sunt limitele şi care să te ducaă dincolo de aceste limite, vei rămâne mereu într-o zonă de confort şi rezultatul rămânerii pe termen lung în zona de confort este involuţia.
Şi atunci, cine crezi că e cea mai calificată persoană să te scoată din zona de confort decât o persoană apropiată şi anume persoana cu care eşti în cuplu? Pentru că, există această realitate guvernată de o lege a dualităţii care spune că nu pot avea o trăsătură fără să o am şi pe cealaltă – nu pot să am stânga fără dreapta, nu pot să am sus fără să am jos, nu pot să ajung acasă de la serviciu făcând numai stânga, trebuie să fac şi la dreapta.
Pe exact acelasi principiu, o persoană care te iubeste foarte mult, te va şi provoca foarte mult.
Şi atunci, de ce să cauţi provocări în altă parte? Intră într-o relaţie – dar nu în orice fel de relaţie 🙂 – şi atunci, îţi vei da seama că partenerul îţi va arăta încetul cu încetul care sunt limitele zonei tale de confort, dincolo de care trebuie să treci.
LS – Şi raportat la asta, putem să definim şi evoluţia în cuplu? Este ceea ce ai spus adineauri sau este mai mult decât atât? Din punctul tău de vedere, care ai o relaţie de peste 20 ani, ce este evoluţia în cuplu?
FP – Acuma, la întrebarea ta aş vrea să ofer un context. Iar contextul este: care este rostul nostru pe acest pământ?
Fiecare îşi poate defini rostul pe acest pământ şi nu vreau să intru într-o discuţie mai detaliată pe acest subiect. Ce pot să spun este că, în momentul în care ţi-ai definit rostul tău pe acest pământ, partenerul de cuplu este – sau relaţia de cuplu, mai corect spus – este vehiculul ideal ca să îţi atingi acest scop pe care îl ai.
Atunci când vorbim de spiritualitate, scopul suprem este ceea ce numim iluminarea sau mântuirea. Şi, în toate religiile… dar hai să nu spun în toate, ci doar în 2 religii pe care am apucat să le studiez: ordotoxia şi budismul – se afirmă că relaţia de cuplu este scurtătura către mântuire, respectiv către iluminare.
LS – ookkkk :)…. să mai continui sau nu cu întrebările? Voi continua totuşi 🙂
Napoleon Hill – în cartea sa “De la idee la bani” – probabil una dintre cele mai puternice şi vândute cărţi de dezvoltare personală – afirmă urmatoarele: cei care au acumulat mari averi şi au dobândit faima în literatură, artă, industrie, arhitectură şi în alte domenii – au fost motivaţi de o femeie.
Si…dacă ne uităm la cei care au construit imperii sau au schimbat lumea prin ceva, au avut alături un partener de nădejde. În opinia ta cum se explică acest fenomen?
FP – Vobeam mai devreme de un context. Toate întrebările pe care le avem ar trebui puse într-un context. Din perspectiva lui Napoleon Hill, impulsul sexual este foarte important în evoluţia noastră şi Napoleon Hill spune că bărbaţii, dupa vârsta de 40 ani, reuşesc sa transforme acest impuls sexual într-o energie creatoare. Până la acea vârstă, zice Napoleon Hill, bărbaţii nu prea ştiu cum să folosească energia asta, ci doar o risipesc.
Şi atunci, în acest context, în opinia lui Napoleon Hill, bărbaţii care au acumulat averi foarte multe, au fost ajutaţi de către partenera de cuplu să transforme energia sexuală într-o energie creatoare şi într-o energie care să îi ducă către acele culmi pe care ei le-au atins.
Nu cred… nu cred că Napoleon Hill a vrut să zică despre aceşsti bărbaţi că au atins acele culmi doar pentru a demonstra partenerei că pot … 🙂
LS – Nuuu, nuuu…în nici un caz nu se referea la un astfel de aspect….
FP – Cred mai degrabă că a vrut să zică că partenera a fost – şi ca să folosesc un termen din chimie – catalizatorul pentru ca această energie să capete o direcţie productivă.
LS – Oare e valabil şi invers, pentru femei? Pentru că sunt şi femei care au schimbat lumea prin ceva… ele reusesc singure sau au nevoie de un partener? Pe acelasi principiu pe care tocmai l-ai enuntat….
FP – Intr-un cuplu este nevoie de energie masculină şi energie feminină. Se poate întampla ca într-un cuplu femeia să aibă energia masculină… energia creatoare… energia puternică… şi bărbatul din cuplu să aibă energia feminină care înseamnă o energie a grijii, o energie a protecţiei.
Şi atunci, da, se întâmplă ca femeia să aibă în spate un bărbat grijuliu şi protector. Se poate întâmpla acest lucru şi în cuplurile de acelasi sex: dacă unul dintre parteneri are o energie masculină iar celălalt o energie feminină mai puternică – lucrurile funcţionează la fel.
LS – În 2014 – dacă îmi aduc eu aminte bine – ai descoperit sistemul din Şlefuitorul de Diamante şi pe autorul acestuia – Geshe Michael Roach.
FP – Exact.
LS – Iar in seminariile tale povesteşti că tu, ca şi mulţi alţii, ai avut provocări în relaţia ta de cuplu. Exista relaţia ta înainte de 2014 şi relaţia ta de după 2014?
FP – Aş putea să pun o astfel de ”bornă” dar nu numai pe relaţie. Pot să spun acelasi lucru şi pe celelalte domenii: banii mei înainte de 2014, banii mei după 2014. Energia mea de dinainte de 2014 şi energia mea de după 2014. Perspectiva mea asupra vieţii înainte de 2014 şi perspectiva mea după 2014.
Până în 2014 picam adesea în reţetele clasice despre a avea succes iar în domeniul relaţiilor însemna că dacă îi explici partenerului ce simţi, dacă îi explici logic cum stau lucrurile, dacă îi dai imaginea de ansamblu şi îţi exprimi emoţiile… cum spun toate cărţile… atunci partenerul te va intelege, te va aprecia etc.
Ei bine, după ce l-am întâlnit pe Geshe Michael Roach, am realizat că toate aceste lucruri uneori funcţionează, alteori nu funcţionează… şi că noi le folosim chiar dacă nu funcţionează. Geshe Michael Roach mi-a arătat ce trebuie să fac pentru că aceste lucruri să funcţioneze de fiecare dată. Mai mult decât atât, atunci când le faci, sau atunci când „plantezi seminţe” (ca să folosesc termenii lui Geshe Michael) pentru o relaţie bună, de cele mai multe ori poţi să renunţi la acele negocieri, discuţii şi tot ce ne învaţă toate cărţile clasice, pentru că lucrurile se întâmplă foarte frumos de la sine.
LS – Deci… ceea ce îmi spui este că ai început „să plantezi” conştient pe relaţia ta pentru a o duce la un nivel superior?
FP – Exact.
LS – Bun, deci ai inceput să faci asta, da? Cum ai aplicat în mod concret sistemul din Şlefuitorul de Diamante pe relaţie? Ce paşi ai urmat? În ce direcţie ai mers? Spune-mi concret ce ai facut ca să îţi duci relaţia la nivelul următor.
FP – Înainte de a spune exact ce paşi am urmat, aş vrea să spun care sunt principiile de bază ale filosofiei Şlefuitorului de Diamante pentru că având aceste principii de bază în minte, fiecare dintre cei care citesc aceste rânduri să îşi proiecteze propriile acţiuni.
Filosofia Şlefuitorului de Diamante se bazează pe 2 principii. Primul principiu este acela că nici un obiect sau idee sau concept nu are un înţeles prin el însuşi. Şi voi da un exemplu: oricine a mers la o petrecere unde se consuma vin, a putut să observe că sunt anumite persoane care beau vin şi sunt vesele, alte persoane care beau acelasi vin şi devin agresive, altele devin triste, alte persoane devin obosite, alte persoane nu au nici o manifestare.
Şi atunci, întrebarea care se pune: cum se poate ca aceeaşi substanţă – şi anume vinul – să genereze efecte diferite la persoane diferite? Pentru că ar trebui să genereze acelaşi efect, chimic vorbind, la toate persoanele, nu?
Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că efectul nu vine din vin. Înţelesul pe care noi îl experimentăm nu vine din obiect sau din concept.
Şi atunci, se naşte următoarea întrebare: aha… dacă înţelesul nu vine din obiect ci vine dinspre mine, pot să aleg eu ce să experimentez?
Cu alte cuvinte, atunci când beau vinul, pot să aleg eu ce stare să experimentez? Pot să aleg eu să fiu vesel? Pot să aleg eu să fiu morocănos? Sau să fiu violent după ce am băut vinul?
Răspunsul este: NU. Şi aici fac o paranteză. Din păcate, aceasta este una dintre capcanele în care pică mulţi care citesc cărţi de dezvoltare personală unde se induce ideea că pot să aleagă înţelesul realităţii ori nu e aşa! Dacă am putea să ne alegem înţelesul realităţii… nimeni nu ar alege să sufere, nimeni nu ar alege să aibă eşecuri. Toţi ar alege să fie bucurosi şi să aibă succes ori nu se întâmplă aşa.
De ce? Şi aici vine al doilea principiu.
Primul principiu a fost că înţelesul realităţii nu vine din obiect, nu vine din idee. Al doilea principiu este că suntem forţaţi să experimentăm un anumit înţeles în funcţie de gândurile, vorbele şi faptele pe care le-am făcut în trecut.
Adică, dacă eu sunt un tip care îi amuză pe colegi, vinul mă va face să fiu relaxat şi să mă simt bine. Dacă sunt o persoană care conduce agresiv în trafic sau sunt agresiv cu colegii, vinul mă va face violent. Dacă sunt o persoană care îi oboseşte pe ceilalţi, le fur energia, atunci vinul mă va face să dorm. Dacă sunt o persoană care îi critică pe ceilalţi, vinul mă va face morocănos.
În momentul în care am înţeles lucrurile acestea, modul în care eu mi-am schimbat atitudinea a fost la modul următor: atunci când soţia mea mă cearta sau mă critica, conştientizam că nu este pentru faptul că ea a decis să mă certe sau să mă critice, ci pentru că eu, în trecutul meu, i-am certat sau i-am criticat pe alţii şi atunci am pus o „sămânţă” prin care „fără nici un motiv” soţia mea mă critică acum.
Am înţeles că, dacă în acel moment o să răspund, adică o să o critic la randul meu, nu voi face decât să „plantez o altă sămânţă” prin care voi primi alte critici o săptămână mai târziu.
Prin urmare, primul lucru pe care am început să îl fac, este că, atunci când soţia mea îmi face un reproş, să nu mai răspund înapoi cu un reproş similar pentru că am înţeles că acel reproş vine din mine.
Al doilea lucru pe care am început să îl fac a fost să îmi „plantez” lucruri pe care mi le doream de la soţia mea: atenţie, afecţiune, protectivitate… oferind la rândul meu atenţie, protecţie, afectivitate unor persoane care aveau la rândul lor nevoie, acestea fiind în principal copii şi persoane singure.
Anul trecut, spre exemplu, în săptămânile în care nu aveam seminariile „Atrage abundenţa” mă întâlneam cu o persoană imobilizată şi cu aceea persoană petreceam o oră în care povesteam lucruri, îi masam muşchii corpului ca să se simtă mai bine, toate acestea sunt „seminţe” cum le numim noi, ca să primim înapoi grijă, atenţie, protecţie.
LS – Foarte frumos. Felicitări pentru că ai reuşit să faci toate aceste lucruri 🙂
Spune-mi te rog, ai monitorizat cumva cât timp a durat de când ai început să aplici acest sistem şi până au apărut rezultaltele pe care ai intenţionat să le „plantezi” cu acest sistem?
FP – Am monitorizat. Numai că este irelevant ce s-a intamplat în cazul meu. Pentru că, de fapt întrebarea pe care tu o pui acum este ca şi cum ai spune: uite, am descoperit un pământ pe care vreau să îmi fac acolo o grădină de flori. Cât de mult va dura până când voi avea primele flori înflorite?
Răspunsul este: depinde. Depinde în primul rând de pămânul ăla, dacă sunt buruieni pe el sau nu sunt buruieni. Dacă sunt sau nu cioburi sau lemne pe el. Apoi depinde de cât de fertil este pământul respectiv. După care, depinde de cât de mult îngrijeşti tu florile plantate.
Sunt mai mulţi factori implicaţi, pe care, dacă e să îi pun în termeni de concepte cu care eu lucrez, ar suna aşa: grădinărit. Depinde de câte de multe „buruieni” ai „plantat” tu în trecut. Dacă tu în trecut ai invidiat cupluri fericite, dacă tu în trecut te-ai bagat în relaţiile altor persoane, o să dureze ceva mai mult până în momentul în care tu obţii rezultate.
În momentul în care începi să „plantezi” relaţia pe care tu ţi-o doreşti, acordând atenţie şi iubire unor persoane singure, e nevoie ca la finalul zilei, să faci ceea ce noi numim „meditaţia cafelei” adică să te bucuri de faptul că i-ai facut ziua frumoasă acelei persoane. Dacă nu faci această „meditaţie a cafelei” , „seminţele” vor rodi foarte, foarte târziu. E ca şi cum nu ai pune apă la florile pe care le-ai plantat.
Şi atunci poate să dureze 3 luni, poate să dureze 6 luni, poate să dureze 1 an de zile. Repet: depinde de ceea ce ai facut în trecut, de câte „buruieni” ai plantat în trecut, depinde de ce „seminţe” plantezi în prezent şi de cum ai grijă de aceste „seminţe”.
LS – Este foarte interesant acest sistem al Şlefuitorului de Diamante. Am putea concluziona cu ce este diferit acest sistem de tot ce am învăţat noi până acum? De tot ce ne învaţă toate cărţile, filmele, documentarele, psihologii, psihoterapeuţii, etc.?
FP – Principala diferenţă apare din perspectiva asupra realităţii. In filosofia Şlefuitorului de Diamante, realitatea nu vine din exterior. Soţul/partenerul tău nu vine din el însuşi. Şlefuitorul de Diamante spune că dacă soţul taău ţipă la tine, nu el însuşi a decis să ţipe la tine ci, pentru faptul că acum o săptămână tu ai strigat la altcineva, asta a „plantat o sămânţă” care pe tine te face să experimentezi un partener care strigă acum la tine.
Or, în toate celelalte sisteme se pleacă de la ideea că el a decis să ţipe la tine şi atunci se dau o serie de strategii prin care tu să îl manipulezi, să îl şantajezi, prin care să îl convingi logic că lucrurile stau aşa cum zici tu.
Or, aşa cum au dovedit-o aceste sisteme, lucrurile funcţionează doar câteodată. De ce funcţionează doar câteodată? Pentru că, atunci când lucrurile funcţioneaza, acel cuplu, a „plantat o sămânţă” accidental pentru ca relaţia să funcţioneze ok.
Diferenţa spusă în două cuvinte este: celelate strategii funcţionează câteodată, ceea ce de fapt înseamna că ele nu funcţionează. Principiile Şlefuitorului de Diamante funcţionează întotdeauna. Te poţi baza pe rezultate.
LS – Acest sistem al Şlefuitorului merge aplicat doar de către un partener sau merge aplicat şi de către ambii parteneri care au înţeles cum funcţionează aceste principii?
FP – Este ideal să fie aplicat de către ambii parteneri. Dar dacă unul dintre parteneri nu cunoaşte sistemul, este ok să fie aplicat doar de către cel care cunoaste sistemul. Deci merge şi aşa… şi aşa 🙂
LS – Probabil că prin puterea exemplului, celălalt încet-încet o să înţeleagă şi el aceste principii şi să le aplice.
FP – Şi pentru că vorbeai de puterea exemplului, este un domeniu foarte bun pe care să testezi că aceste principii funcţionează. Pentru că, dacă vezi că aceste principii funcţionează pe relaţii, de ce să nu încerci să le aplici şi pe sănătate? De ce să nu încerci să le aplici şi pe bani? De ce să nu încerci să le aplici şi pe alte domenii cum ar fi pe carieră, vocaţie sau alte domenii ale vieţii tale personale pe care ai încercat acele strategii clasice pe care ai văzut că funcţionează decât doar uneori?
Aşa că cei care citesc acest interviu o pot lua ca pe o temă pe termen lung: să testeze să vadă dacă funcţionează pe relaţii apoi să aplice pe bani, pe sănătate, pe carieră sau pe alte domenii de interes.
LS – Ok. O să îmi îndrum cititorii să testeze acest sistem. În loc de încheiere, ce ne mai poţi spune? Referitor la relaţii, evident 🙂
FP [râde] 🙂 – Că relaţia este vehiculul ideal pentru evoluţie personală, dar că, pe lângă relaţie, este nevoie şi de ceilalţi 2 piloni: bani şi sănătate. Cei care au ales să înceapă dezvoltarea personală pe relaţii, de la un moment dat încolo vor trebui să lucreze şi pe ceilalţi 2 piloni.
Le recomand să folosească principiile Şlefuitorului de Diamante astfel: să aleagă o persoană singură care poate fi un copil dintr-un cămin de copii, un bătrân dintr-un cămin de bătrâni, sau poate fi pur şi simplu o persoană singură care locuieşte pe scară cu ei sau în apropiere.
Apoi, o oră pe săptămână să petreacă timp şi să acorde atenţie acestei persoane iar în fiecare seară să se bucure pentru că a oferit acelei persoane nişte momente plăcute iar ceea ce se va întâmpla este că relaţia de cuplu va evolua în mod miraculos. Iar în momentul în care rudele, cunoştinţele, prietenii îl vor întreba ce a făcut ca relaţia lui să arate aşa, să spună ce a facut şi rezultatul pe termen lung este că nu vor mai exista persoane singure în lume.
LS – Bănuiesc ca aceşti paşi pot fi aplicaţi şi de către cei care sunt în căutarea unui partener.
FP – Sigur 🙂
LS – Super. Foarte frumos. Abia aştept o lume fără persoane singure :). Eu personal promit să merg pe direcţia aceasta şi să am grijă de persoane singure.
Florin îţi mulţumesc foarte mult timpul acordat şi să ne revedem/reauzim cu bine 🙂
FP – Doamne ajută! Şi eu mulţumesc.
Florin a întâlnit principiile „Slefuitorului de diamante” în septembrie 2014. Ca urmare a aplicării lor şi-a dezvoltat afacerea, înregistrând o creştere de 290% în 2015 faţă de 2014 şi o crestere de 75% în 2016 faţă de 2015.
Florin a introdus principiile „Şlefuitorului” şi în seminariile şi workshopurile sale, ajutându-i pe participanţi să-şi îmbunătăţească situaţia financiară, relaţia de cuplu sau starea de sănătate.